„Nu am timp”, „Nu mai am timp”, „Am timp prea putin la dispozitie” sunt propozitii pe care le auzim tot mai des astazi. Dincolo de latura practica a acestora, poti sa scapi mai usor de sarcini sau de cineva care nu prea iti place, aceasta lipsa a timpului chiar e o problema uriasa a omului modern. Cum am ajuns sa o avem si ce e de facut?

In spatele ei se afla un mix de factori sociali, psihologici, individuali. De exemplu, ritmul alert al vietii noastre ar putea fi un astfel de factor. Asteptarile legate de productivitate si de eficienta la locul de munca au crescut pe masura ce tehnologia a evoluat enorm si comunicarea a devenit tot mai complexa si mai usoara. Omul modern e tentat sa isi asume responsabilitati multiple in mod simultan, de unde si timpul mult prea putin si pentru sine.
Tehnologia ne distrage atentia mereu, de la social media la platformele de divertisment modern, comunicare instant, toate vor atentia noastra si concentrarea noastra devine fragmentata si controlul asupra timpului trecut e aproape imposibil. Plus ca ne asumam mult prea multe sarcini si obiective de indeplinit sub presiunea societatii, spunem Da la mai toate obligatiile si avem un program haotic, mereu ne simtit depasiti de situatie si incercam sa le facem pe toate cu pretul timpului care nu prea ne mai ramane la dispozitie la final de zi.
La munca apare problema culturii in care statul peste program si burnout-ul sunt la ordinea zilei. Deadline-uri nerealiste, munca si iar munca fara oprire, lipsa unui echilibru intre viata profesionala si cea individuala vor influenta perceptia asupra timpului si mereu nu va mai ramane niciun minutel pentru relaxare, familie si individ.
Deplasarea cu masina, cu metroul, de exemplu, statul in statii, in trafic, mersul pana la birou zilnic si orele pierdute doar cu ajunsul acolo acutizeaza perceptia de timp prea putin pentru orice. Practic zecile de ore care se aduna nu fac decat sa puna presiune pe individ si pe psihicul sau si controlul asupra timpului si managementul timpului devin imposibile.
Inca un aspect important: avem prea multa informatie, pierdem timp si cu filtratul ei, nu ne mai concentram asa de bine pe ce avem de facut, pe timpul nostru, astfel ca o zi intreaga nu mai e suficienta ca sa putem bifa tot ce apare pe lista noastra, prioritati sau lucruri personale.
Imposibilitatea separarii clare intre perceptie si realitate aduce acest sentiment ca timpul nu mai e de partea noastra. Credem ca suntem mai ocupati decat suntem in realitate, ne comparam mereu cu toti cei din on-line si ajungem sa avem o perceptie total gresita asupra timpului nostru. Vrem sa fim precum ceilalti din on-line, credem ca tot ce fac ei s-ar potrivi si in cazul nostru, dar nu ne dam seama ca fiecare are viata lui si modul sau de a organiza totul si de a percepe timpul.
Teama de a nu rata vreun eveniment, vreo ocazie ar putea fi un factor important pentru aparitia nevoii zilei de 25+ ore. E o presiune constanta mai nou de a fi prezent peste tot, de a face tot, de a multumi pe toata lumea. De aici apare anxietatea, sentimentului lipsei de timp perpetuu.
Ideea de multitasking nu are cum sa nu fie amintita in cadrul acestei discutii. Vrei sa faci mai multe lucruri in acelasi interval de timp, dar iti reduci productivitatea si cresti stresul inutil, timpul incepe sa se contracte din ce in ce mai mult, ajungandu-se la momente in care nu mai stii ce sa faci ca sa mai si stai.
Lipsa unui management real al timpului si procrastinarea sunt dusmani reali ai timpului tau. Tot amani ce ai de facut, lasi pe ultima suta de metri, pui presiune constant pe tine si intr-un final timpul dispare fara sa iti dai seama de ce si unde s-a dus… Sa nu uitam si de perfectionism, incercarea de a ajunge la perfectiune mereu cu efecte puternice asupra noastra si un progres mult mai lent, o senzatie de timp care dispare „vazand cu ochii”.
Si ce e de facut daca tot constientizam ca avem probleme cu timpul? Ne concentram pe ceea ce conteaza cu adevarat pentru noi, identificam valori si prioritizam activitati aliniate perfect cu ele, apreciem prezentul, traim clipa si evitam sa ne simtim complesiti de sarcinile viitoare, nu ne mai gandim la ele. Recunoasterea limitarii timpului si invatarea acceptarii imperfectiunii umane ar putea ajuta la reducerea stresului si la o perceptie imbunatatita asupra scurgerii timpului si timpului in sine.