Un thriller bun are mai multe ingrediente: un subiect interesant, mult suspans, actori buni, scenariu genial si un joc actoricesc excelent. Trap – Capcana misterioasa bifeaza multe din aceste ingrediente ale unui thriller de succes, insa nu reuseste sa straluceasca si sa atraga atat de tare privitorul dornic parca de mai multa actiune si de mai mult suspans de calitate…

Cel mai recent thriller marca M. Night Shyamalan, Trap, este un film curajos, in care s-a investit destul talent si destul de multi bani, cu un rezultat nu atat de spectaculos. Josh Hartnett, Cooper in film, este un tata iubitor in aparenta, care isi duce fiica, Riley, interpretata de Ariel Donoghue, sa isi vada idolul pop, Lady Raven, interpretata chiar de fiica regizorului, Saleka Shyamalan, aceasta sustinand un concert grandios pe o arena. Cei doi ajung la locul in care se va desfasura concertul, ii vedem deja in arena distrandu-se fiecare dupa posibilitati.

Totul pare prea frumos ca sa fie si adevarat, apare din senin o problema pe care o intrevedeam de la inceput. Si e problema tatalui.

Sub pretextul ca vrea sa discute la telefon, Cooper iese din arena unde se desfasura concertul si isi face drum spre camerele de supraveghere si centrul de comanda al securitatii, care ce sa vezi, il cauta chiar pe el, criminal in serie, celebrul Macelar. Ultima sa victima se afla intr-un beci obscur al unei case si autoritatile trebuie sa afle cat mai repede unde este si sa il prinda pe criminal.

Cooper afla ce e cu atata securitate la concert, il cauta chiar pe el si au informatii ca se afla acolo Macelarul. Autoritatile au tot locul inconjurat si niciun barbat nu paraseste concertul fara a fi verificat. E o capcana bine pusa la punct, e un joc de-a soarecele si pisica care pare sa nu se termine niciodata. Toata lumea care va merge la film va sta cu sufletul la gura pana la final ca sa vada ce face Cooper, cum reuseste sa planifice iesirea din scena si sa scape.

E un joc actoricesc genial in care personajul e linistit la exterior, dar in interiorul sau e speriat si incearca sa gaseasca orice solutie ca sa scape de politie. Tensiunea pluteste in aer, iti dai seama ca se va intampla ceva rau, dar nu stii la ce sa te astepti. Scenariul e genial, iar actorii alesi sunt poate cele mai bune variante pentru un astfel de thriller.

Riley o adora pe Lady Raven, vrea neaparat sa se bucure de concert, doar ca ajunge la un moment dat sa o aiba acasa la ea pe marea cantareata si chiar sa ii cante ceva, ceea ce e uau.

In mai toate filmele lui M. Night Shyamalan te astepti la rasturnari de situatie, la tot ce e mai rau dupa primele minute ale filmului.

Ceea ce isi propune Trap este sa examineze natura raului uman, natura umana fiind foarte bine inteleasa de Hayley Mills care interpreteaza rolului unui criminalist inteligent ce lucreaza pentru FBI. Cel mai cunoscut film in care am vazut-o pe actrita e Capcana Parintilor, Parent Trap. Cu toate astea, Trap nu are nimic din farmecul ultimelor doua filme ale lui Shyamalan, Old si Knock at the Cabin. Dar filmarea e geniala si regia foarte buna, sunt multe unghiuri largi, cadre fragmentate, peste tot simti ca te pandeste ceva indiferent ca esti in arena sau in afara ei.

Alison Pill vine sa adauge si mai multa adrenalina filmului, intepretand-o pe sotia lui Cooper, sunt niste scene foarte tensionate acasa la Cooper, in momentele in care familia afla cine e cu adevarat.

Scena de final e epica si poate una asteptata, dar te surprinde si e tipica filmelor din genul thriller, te face sa te intrebi ce se va mai intampla si sa iti doresti a doua parte din Trap poate. Ceea ce nu se va intampla avand in vedere incasarile si criticele aduse intre timp.

Una peste alta, Trap e un film de vazut daca nu ai altceva de vazut, un film care te tine cu sufletul la gura daca esti atras de acest gen, care te va ajuta sa mai uiti de ale tale si sa te transpui total in lumea din film controlata foarte bine de un regizor cu licariri de geniu.