Ioana (35 de ani) s-a căsătorit religios, sâmbătă, cu prosperul om de afaceri Brent Valmar (52 de ani), la numai 10 luni de la divorţul de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu. Graba lor a avut însă un motiv bine întemeiat: mireasa e gravidă, scrie Libertatea.
Vestea că Ioana este însărcinată l-a luat prin surprindere chiar şi Brent Valmar, care, la aflarea veştii, s-a decis să-şi oficializeze cât mai repede relaţia cu femeia care îi va dărui un moştenitor. Nunta a avut loc sâmbătă trecută, pe malul lacului Snagov, însă mirii s-au ferit să le împărtăşească tuturor invitaţilor bucuria că vor avea un copil, căci Ioana vrea să se asigure că va trece cu bine peste primul trimestru de sarcină. Şi, pentru ca musafirii prezenţi la chef să nu-şi dea seama că e însărcinată, Ioana şi-a cumpărat o rochie de mireasă care în dreptul burticii avea câteva pliuri suprapuse. În timpul petrecerii, Ioana s-a înfruptat din bunătăţile puse pe masă, dar a şi dansat.
Ioana mai are un fiu, pe Mihai (8 ani), cu fostul ei soţ, Călin Popescu Tăriceanu, însă, după divorţ, puştiul a rămas în grija tatălui său. Ioana îşi doreşte ca şi de data aceasta să aibă tot un băieţel, pentru a-l face fericit pe soţul ei, Brent.