O vedem peste tot, expusa in diverse forme. Este foarte periculoasa, greu de controlat, apare inca din copilarie si poate determina reactii si comportamente greu de prezis. Dorinta de putere, despre ea discutam astazi, este un concept complex, greu de inteles si de „patruns” fara o analiza aprofundata. Cu toate astea, multiplele perspective existente si teorii moderne ne vor face sa intelegem de ce s-a ajuns la o dorinta de putere atat de mare in secolul al XXI-lea.

Dorinta de putere sau palaetofilia este motivatia umana fundamentala de a exercita control, influenta si autoritate asupra altora sau asupra mediului, manifestandu-se prin cautarea de statut, recunoastere, resurse sau prin dorinta de a lua decizii si de a domina, dar poate fi si un motor pozitiv pentru leadership, insa poate degenera in abuz si auto-distrugere daca nu este echilibrata, implicand uneori manipulare sau seductie pentru a obtine control,

In psihologie, dorinta de putere este un concept cheie, legat de teoria lui David McClelland, care a identificat-o ca una dintre cele trei motive principale (alaturi de nevoie de afiliere si de realizare). Teoria sa propune ca majoritatea oamenilor sunt motivati in mod constant de una dintre cele trei dorinte de baza: nevoia de afiliere, nevoia de realizare sau nevoia de putere.

Alfred Adler a considerat-o o forta motrica centrala (supra-compensarea sentimentului de inferioritate). Adaptarea lui Adler a vointei de putere a fost si ramane in contrast cu principiul placerii al lui Sigmund Freud sau „vointa de placere” si cu logoterapia lui Viktor Frankl sau „vointa de sens”. Interpretarea lui Adler a vointei de putere s-a concentrat pe depasirea de catre pacient a dinamicii superioritate-inferioritate.

Cu alte cuvinte este dorinta de a avea influenta si control asupra situatiilor si persoanelor, fie in bine, fie in rau.

Din perspectiva psihologica, narcisismul (strans legat de dorinta de putere) se refera la o trasatura de personalitate multi-dimensionala caracterizata prin fantezii grandioase de succes si putere, auto-absorbtie, egoism, lipsa de empatie, un sentiment exagerat de importanta personala, indreptatire si o nevoie profunda de atentie si admiratie.

Conceptul de „vointa de putere” a fost introdus de filozoful Friedrich Nietzsche si descrie ceea ce el considera a fi principala forta motrica a oamenilor. Nietzsche nu l-a definit niciodata sistematic, lasand interpretarea sa deschisa dezbaterii. Utilizarea termenului poate fi rezumata ca auto-determinare, conceptul de a-si impune vointa asupra propriei persoane sau a mediului inconjurator, si coincide puternic cu egoismul.

Nietzsche a vazut aceasta tendinta ca fiind mai profunda decat simpla supravietuire: „Oriunde am gasit o fiinta vie, am gasit Vointa de Putere… nu Vointa de Viata, ci – asa te invat eu – Vointa de Putere!”.

In psihologia politica apare ca „orientare spre dominanza sociala”, preferinta pentru relatii sociale ierarhice si inegalitare. Hobbes nota inca in 1651 „o dorinta perpetua si nelinittita de putere dupa putere, care inceteaza numai odata cu moartea” – indicand atat universalitatea, cat si motivatia securitatii.

Dorinta de putere are si baze biologice. Motivatia implicita de putere modereaza raspunsul testosteronului la invingere/infrangere, caştigatorii cu dorinta de putere mai mare arata cresteri semnificative ale testosteronului, pierzatorii scaderi.

Apar adesea modificari de dopamina in circuitele de recompensa (striat) explica „senzatia de putere” ca stimulent neurochimic.

Interesant este un aspect: s-a descoperit din observatii sistematizare ca micutii cu varste intre 10–16 luni evita figurile dominante, dar intre 18–31 luni prefera agentii dominanti care castiga fara violenta, indicand aparitia unei strategii de coalizare cu cei „puternici” pentru a obtine puterea.

Cercetarile lui Cislak, Cichocka, Wojcik si Frankowska (2018) au dezvaluit un aspect esential al intelegerii dorintei de putere: indivizii cauta putere si pozitii de conducere din doua motive- pe de o parte, pot fi motivati sa obtina control asupra altora, in special pentru a le influenta comportamentul; pe de alta parte, ar putea fi motivati de control personal, in special pentru a-si creste auto-determinarea si autonomia.

Cei care cautau putere pentru a controla pe altii tindeau sa fie agresivi si exploatatori. Cei care doreau mai mult control personal asupra propriilor vieti nu erau agresivi sau exploatatori ca lideri. Astfel, puterea parea sa fie corupatoare si negativa doar pentru cei care o cautau pentru a controla alti oameni in primul rand.

O expresie negativa a motivului implicit de putere este incercarea de a controla sau a domina pe altii, in timp ce o expresie pozitiva este de a impacta pe altii prin inspirare, predare sau imputernicire. David Winter a comparat acest motiv cu focul – avand potentialul de a realiza mult bine (a imputernici), dar necesitand monitorizare constanta datorita potentialului sau distructiv (a domina).

Dar de ce apare dorinta de putere si cand anume? Conform lui Adler, „Toata lumea (…) are un sentiment de inferioritate. Dar sentimentul de inferioritate nu este o boala; este mai degraba un stimulent pentru o aspiratie si dezvoltare sanatoasa si normala. Devine o conditie patologica doar cand sentimentul de inadecvare copleseste individul”

Adler credea in complexul de inferioritate si in aparitia sa din experientele timpurii din copilarie de a se simti inferior sau inadecvat, ceea ce poate duce la dezvoltarea comportamentelor compensatorii si o dorinta puternica de putere sau superioritate. Teoria lui Adler sugereaza ca acest complex motiveaza indivizii sa-si depaseasca deficientele percepute si sa aspire la un sentiment de stapanire si competenta.

Toti bebelusii se nasc cu un sentiment de inferioritate, deoarece sunt nascuti complet neajutorati. De asemenea, se credea ca au o tendinta de a depasi acest sentiment.

Sentimentul de inferioritate amintit anterior incepe de obicei in copilarie. Copiii pot dezvolta sentimente de inferioritate pe baza unor deficiente reale sau din interpretari gresite despre corpul lor, sau relatia lor sociala sau fizica cu mediul. Adler credea ca un scop fictiv de superioritate este stabilit mai sus si va fi urmat mai tenace, cu cat copilul isi percepe mai mult si mai clar nesiguranta. La un moment dat, aspiratia spre putere si dominare asupra altora devine exagerata si intensificata pana cand este considerata patologica.

Teoria lui Adler a psihologiei individuale a compensarii psihologice afirma ca „cu cat sentimentul de inferioritate este mai puternic, cu atat scopul pentru putere personala este mai inalt”. Supracompensarea se manifesta ca o aspiratie agresiva spre putere, dominare sau realizari publice spectaculoase, menite sa mascheze sentimentele subiacente de inadecvare. Complexul reprezinta, prin urmare, o auto-evaluare negativa cronica ce patrunde sentimentul individului de valoare proprie.

Teoria stadiilor psihosociale a lui Erik Erikson identifica complexul de inferioritate ca un rezultat potential al stadiului industriozitate vs. inferioritate, in care copiii pot dezvolta sentimente de inadecvare daca nu reusesc sa indeplineasca asteptarile societale sau parentale.

Adler a postulat si ca motivatia umana este determinata in primul rand nu de instincte sexuale sau agresive (asa cum sugerase Freud), ci de o aspiratie universala spre superioritate sau stapanire, menita sa depaseasca sentimentele inerente de neputinta si imperfectiune experimentate din copilarie.

Dincolo de copilarie, dorinta de putere o putem remarca si la nivelul civilizatiei. Civilizatia concentreaza puterea, extinzand controlul uman asupra restului naturii, inclusiv asupra altor fiinte umane. Civilizatiile sunt caracterizate prin agricultura elaborata, arhitectura, infrastructura, avans tehnologic, moneda, impozitare, reglementare si specializarea muncii.

Modelul de ospaturi al lui Brian Hayden sugereaza ca agricultura a fost determinata de afisari ostentative ale puterii, cum ar fi oferirea de ospete, pentru a exercita dominatie. Acest sistem necesita asamblarea unor cantitati mari de hrana, o cerere care a determinat tehnologia agricola.

Mecanismul de aparitie si de activare al dorintei de putere este mai complex decat credem. Din perspectiva evolutionista, controlul resurselor si al statutului sporeste sansele de supravietuire si reproducere, ierarhiile apar la majoritatea mamiferelor sociale. Din perspectiva psihologica, nevoia de control reduce anxietatea si creste predictibilitatea mediului. Perspectiva situationala lamureste si mai mult dorinta de putere: competitia, nesiguranta economica sau statutul amenintat activeaza motivatia si dorinta de putere, aspecte confirmate de studiile legate de concursuri si de efectele inegalitatii economice.

Dorinta de putere a devenit insa si mai mare si mai periculoasa in secolul 21. Care sunt principalele motive, cauze?

• Retelele sociale si narcisismul-peste 75% din populatia lumii foloseste un anumit tip de platforma de social media. Trasaturile de personalitate narcisistice sunt, de asemenea, in crestere la tineri. Narcisismul a crescut, cel putin in unele tari occidentale, intre sfarsitul secolului XX si inceputul secolului XXI. Astfel de constatari, impreuna cu cercetarea din stiintele sociale privind narcisismul si retelele sociale, indica ca poate exista o legatura intre utilizarea extensiva a retelelor sociale si nivelurile crescute de narcisism;
• Mecanismul pervers si periculos din spatele social media-retelele sociale devin medii ideale pentru atingerea obiectivelor narcisiste. De fapt, diverse atribute ale retelelor sociale le fac sa para un instrument ideal pentru afisarea grandiozitatii si primirea atentiei dorite. In primul rand, retelele sociale ofera un control mai mare asupra auto-prezentarii, comparativ cu interactiunile fata in fata. In al doilea rand, utilizarea retelelor sociale permite indivizilor sa-si faca publicitate succesele catre o audienta larga, obtinand in acelasi timp recompense foarte vizibile si recunoastere prin „like-uri” si comentarii pozitive. Multe forme de social media incurajeaza concentrarea pe sine si auto-absorbtia. Ei pot controla informatiile pe care le ofera, gestionand astfel impresiile altora despre ei. Un astfel de control poate contribui la sentimente de grandiozitate. Mai mult, controlarea propriei persoane publice este o trasatura comuna a narcisistilor. Retelele sociale permit oamenilor sa primeasca recunoastere si „recompense” sociale precum like-uri, comentarii pozitive si atentie;
• Cyberbullying-ul si cyberstalking-ul-ele mediaza acum relatia narcisism-retele sociale. Narcisistii tind sa doreasca sa exercite putere. O modalitate prin care pot face acest lucru este sa intimideze pe altii, si pot intimida prin comiterea de infractiuni cibernetice personale. In acest fel, narcisismul este legat de utilizarea retelelor sociale, indirect, prin infractiuni cibernetice personale, deoarece aceasta permite narcisistului sa domine pe altii;
• Digitalizarea si controlul informational-date din online sunt noul petrol. Tehnologia permite monitorizarea cetatenilor la un nivel de detaliu imposibil in secolele trecute (recunoastere faciala, algoritmi de comportament). Puterea se exercita acum prin controlul fluxului de informatii. Cine controleaza retelele sociale poate influenta alegeri, poate polariza societati si poate rescrie adevarul in timp real;
• Eroziunea adevarului si post-adevarul-dorinta de putere a devenit mai periculoasa deoarece s-a rupt de responsabilitatea fata de fapte. Intr-o lume suprasaturata de informatii, „adevarul” devine maleabil. Liderii care cauta puterea absoluta folosesc fake news pentru a crea realitati paralele, facand opozitia sau gandirea critica mult mai dificile;
• Globalizarea si interdependenta-dorinta de putere a unui singur actor (stat sau corporatie) are efecte de domino globale. Puterea nu se mai masoara doar in tancuri, ci in capacitatea de a opri furnizarea de energie, cipuri sau grane. O decizie luata intr-o capitala poate lasa fara curent sau hrana un continent intreg;
• Tehnologia militara si inteligenta artificiala-miza puterii a crescut dramatic deoarece capacitatea de distrugere a devenit instantanee si automatizata. Exista o temere reala ca primul actor care va atinge o inteligenta artificiala generala va detine o putere de neegalat, capabila sa decripteze orice cod sau sa controleze orice sistem de aparare;
• Crize existentiale-resursele devin limitate (apa potabila, teren arabil, metale rare), lupta pentru control devine o chestiune de supravietuire, nu doar de mandrie. Teama de viitor ii face pe oameni sa caute „lideri providentiali” sau autoritari, oferind acestora o putere disproportionata in schimbul promisiunii de siguranta;
• Cresterea inegalitatii materiale-perceperea unei inegalitati mari intensifica dorinta de bogatie si statut, de putere, in special la clasele inferioare pentru auto-imbunatatire si la clasele superioare prin comparatie sociala;
• Cultura individualismului neoliberal-analizele generatiei „Me” arata accentuarea valorilor de auto-afirmare, asertivitate odata cu politicile economice pro-competitivitate din anii ’80/’90 care au ecouri chiar si in secolul 21.