Filme de dragoste sau dramele nu sunt pentru toata lumea. Daca insa combini drama cu genul romance si un pic de comedie obtii un mix perfect care va atrage publicul in salile de cinema mai ceva ca un magnet. We Live in Time e filmul pe care nu stiai ca vrei sa il vezi, un film care te poarta prin tot felul de amintiri personale si emotii si care la final iti ofera o lectie: viata insasi.

Lansat la inceput de octombrie 2024, filmul We Live in Time, cu regia semnata John Crowley si doi actori superbi, Florence Pugh, Andrew Garfield este o drama cu accente romantice, un film de dragoste cu de toate, care nu te va lasa indiferent.

Florence Pugh descria filmul ca fiind „cel mai simplu dintre toate lucrurile, adica faptul ca suntem aici pentru un singur lucru, a iubi si a fi iubit”. Povestea din film e simpla: Brits Almut (Pugh) si Tobias (Garfield) sunt urmariti de la inceputul relatiei pana la finalul dramatic pe care il intelegem printre cateva lacrimi si regrete. Firele narative care se intrepatrund organic in film sunt trei la numar, urmarind de fiecare data cate o faza a relatiei, lasand impresia ca povestea e oarecum mai complicata decat este in realitate.

Concentrati pe perspectiva lui Almut, We Live in Time este o poveste clasica a razboiului dintre modern si sensibilitate si traditionalul care incearca sa se impuna si el intr-o relatie care parea ca nu are niciun final la inceput. Almut e fata moderna care are mereu prezervativele intr-un sertar pentru orice ocazie se iveste, este devotata carierei sale de chef in bucataria anglo-bavareza. Imediat dupa ce il intalneste pe Tobias, Almut afirma fara retineri ca nu se gandeste la copii, preferand cariera si relatiile fara angajamente serioase. Cu toate astea, Tobias ajunge sa ii marturiseasca faptul ca e pe cale sa se indragosteasca de ea, sugerandu-i ca va fi alaturi de ea si pe viitor.

Almut e diagnoticata cu o forma de cancer ovarian, are o varianta sa i se extirpe tot aparatul reproducator sau doar un ovar si sa ramana cu unul incercand sa aiba copii totusi. Ea risca si pana la urma are un copil, o fetita, ramane gravida si vine si diagnosticul clar, cancer ovarian stadiul 3. Ia, asadar, o decizie dramatica, sa aduca pe lume o viata si sa si-o dea pe a sa.

Ideea filmului e simpla: nu lasa viata sa treaca pe langa tine, traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima, nu lasa moartea iminenta sa te opreasca sa traiesti cea mai buna varianta a vietii. Are loc si casatoria, cererea in casatorie, un concurs al chefilor la care Almut participa, cariera sa e in continuare mai importanta.

Sunt si scene dramatice si in acelasi timp comice pentru care merita sa vezi filmul. Tobias are si el un accident si ajunge la spital, se trezeste pe hol alaturi de Almut si de acolo relatia ar putea sa curga firesc. Almut ajunge sa nasca nu intr-un spital, ci in baia unei benzinarii unde mai ramane si blocata in toaleta, nasterea are loc fix in toaleta care nu e deloc pregatita sa primeasca bebelusul, la fel nici cei care asista la nastere, sotul si doi angajati care vor sa ajute cum pot.

Ziua nuntii se suprapune cu zilele de concurs la care trebuie sa participe Almut, e finala si trebuie sa presteze ca sa reprezinte Marea Britanie, alege munca in detrimentul nuntii ceremoniei pana la urma. Ea isi doreste ca fiica sa sa aiba amintiri frumoase si ce sa isi aminteasca despre mama sa, fiica va merge la finala competitiei de chefi ca sa isi incurajeze mama. Tobias e devastat, arunca invitatii de nunta netrimise si pare ca e extrem de nefericit de alegerea sotiei.

La finalul competitiei pentru chefi, Almut renunta la tot pentru familie, pleaca impreuna cu sotul si fetita inainte de anuntarea rezultatelor. Unde merg toti? La patinoar, prima dragoste a lui Almut, pentru ca patinase in trecut si facuse performanta.

Totul se incheie parca prea firesc, prea trist, Almut ramane undeva departe pe patinoar si fetita si sotul ii fac cu mana, dupa ce o vedem ca patineaza cu gratie ca in tinerete.

Actorii isi intra in rol excelent chiar si in scenele fugare de dragoste, chimia dintre ei se vede in fiecare scena din film. Montajul nu e neaparat unul fericit, te lasa cu multe intrebari si cu perioade de timp si etape din viata cuplului pe care doar ti le vei inchipui.

Moartea lui Almut este implicita, nu vedem scene prea dure, nu vedem lacrimi, nu vedem socul pierderii unei fiinte dragi. Scena finala este despre familie, despre Tobias si Ella, fetita, luand oua din cuibar exact cu facea si mama Almut odata… Tatal ii aminteste fiicei metoda mamei de a sparge ouale, pe o suprafata dura si cam asta e tot… Almut a vrut sa le aiba pe toate si a murit ca o consecinta fireasca a „arderii” sale mult prea rapide.

Cam asa e si cu filmul We Live in Time, vrea sa fie multe lucruri in incercarea de a transcede constrangerile brutare a filmelor romantice „siropoase”, insa reuseste partial, ramanan o doar o poveste bine jucata in care dragostea si un pic de drama se potrivesc perfect. Ceea ce e remarcabil insa la We Live in Time e emotia transmisa fara prea multe tuse accentuate si incurajarea celor care privesc pelicula sa gaseasca miracolul in viata de zi cu zi…