Intr-o societate care pune pret tot mai mult pe calitate, pe sarcini executate perfect si pe perfectiunea individuala, sub o presiune uriasa, perfectionismul este o normalitate. Si nu e bine deloc ca e asa. Perfectionismul e acea furtuna care se transforma in uragan foarte rapid si care poate da peste cap toata viata personala si profesionala daca nu esti atent la semnale si nu stii cum sa ti-l temperezi cat mai bine. Ce e de facut, cum il recunosti si de ce apare?

Perfectionismul este o trasatura de personalitate caracterizata prin cautarea perfectiunii in orice, prin stabilirea unor standarde excesiv de înalte si adesea nerealiste pentru sine si/sau pentru ceilalti din jur. Desi poate fi benefic pana la un punct, perfectionismul implica si criticism excesiv asupra propriei persoane si asupra actiunilor intreprinse, modului de rezolvare a sarcinilor, de exemplu, atragand dupa sine teama de esec sau convingerea ca valoarea depinde doar de realizarile personale.

Urmarile unui astfel de comportament centrat pe perfectiune dusa la extrem pot fi foarte grave, de la probleme psihice la probleme fizice, riscul de depresie, anxietate fiind mult mai mare.

In psihologia moderna, perfectionismul este descris ca o trasatura de personalitate cu o complexitate mai mare, imbracand diverse forme. Se discuta despre perfectionism orientat spre sine, spre altii, prescris social, altii au asteptari prea mari de la tine si tind sa te critice.

Pe de alta parte, avem perfectionism „sanatos”, adaptiv, cand iti setezi niste obiective importante, mari, dar pe care le poti bifa, cu rezultate pozitive de fiecare data, de unde si o stima de sine imbunatatita si atingerea realista a obiectivelor, si perfectionism nesanatos, care duce la ganduri obsesive, imposibilitatea de a functiona normal zi de zi, consecinte negative si la o viata de cosmar.

De vina ar fi in prima faza insasi cultura si societatea in care traim si ne-am nascut. Tot timpul e o presiune spre perfectiune, tot timpul. Alimentarea perfectionismului porneste din modalitatea de raportare la cei din jur, din cautarea unor confirmari, unor opinii pentru a da sens valorilor personale. Si fara sa ne dam seama, primele momente cand ne confruntam cu perfectionismul sunt in copilarie, mai ales dupa ce incepem scoala.

Parintii sunt vectorii care vor perpetua perfectionismul in viata noastra prin compararea cu alti colegi, prin fraze precum: „Uite ce bine invata x, uite ce raspuns frumos a dat. Tu de ce nu poti da un raspuns mai bun la la fel de bun, tu de ce nu inveti la fel de bine sau mai bine ca x?”. Aici se poate discuta foarte mult pe marginea subiectului legat de rolul parintilor in perfectionismul din viata de adult.

O idee trebuie insa desprinsa in acest punct, foarte importanta: parintele incearca sa motiveze copilul, face ce a vazut la parintii sai, in copilaria sa, incearca sa nu se puna intr-o pozitie neplacuta in societate, in grupurile din care face parte. El nu realizeaza ca prin modalitatea de comunicare si de abordare a problemelor din viata scolara a copilului nu va face decat sa mineze terenul si sa aduca, sa accentueze perfectionismul si urmarile sale in viata propriului copil…

Alta sursa a perfectionismului ar putea fi compararea cu altii si tot ce vine despre cei din jurul tau in viata de adult. E in natura noastra sa nu traim izolati, suntem fiinte sociale. Dar din momentul in care suntem intr-o societate, din momentul in care facem parte din grupuri si ne raportam la niste norme, niste reguli culturale si sociale, compararea si raportarea la celalalt e inevitabila. La fel se intampla si in cazul celor de langa noi, ei fac la fel, si de aici si opiniile diferite, abordarile diferite, de aici perfectionismul in variatele sale forme.

Si incercarea de a fi mai bun, fara a avea presiunea sociala si culturala, opiniile celor din jur, duce la un perfectionism cu urmari neplacute. Undeva in fundal e tot vina societatii, modului de raportare la valori si la cultura, societate, dar incercarea de a fi mai bun deriva dintr-o ambitie, dintr-o nevoie de confirmare individuala.

Cu cat incerci sa devii mai bun, fara sa simti presiune din nicio parte, pentru ca asa iti doresti tu, cu atat vei fi mai aproape de un perfectionism „negativ”. Nu doresti sa dezamagesti pe cei apropiati tie, vrei sa dovedesti colegilor poate ca ai un potential mai mare, vrei o marire, o avansare la locul de munca. Toate acestea pot fi cauze reale ale perfectionismului fara presiune din partea societatii si culturii.

La inceput, perfectionismul poate fi un lucru bun, in aparenta. Esti atent si la cele mai mici detalii, iti indeplinesti mai bine sarcinile zilnice, poate ai rezultate bune pe termen mediu si lung. Dar iti pierzi timp prea mult din viata fiind fixat pe perfectiune in orice.

Pe langa timpul pierdut nu mai esti la fel de productiv, ratezi multe deadline-uri, nu iti asumi riscuri si nu testezi noi idee de teama sa nu ajungi la perfectionismul dorit,

Apare fenomenul de burnout, de oboseala cronica, bolile psihice sunt cei mai mari dusmani ai tai, nu mai esti in stare sa delegi sarcini ca sa ai timp si de altceva, de tine, de alte sarcini mai importante. Petreci prea mult timp gandind fiecare pas, te compari din ce in ce mai des cu altii, relatiile personale sunt distruse incet, incet, procrastinezi din ce in ce mai mult, adica amani foate multe lucruri doar pentru ca perfectionismul nu te lasa sa iti indeplinesti sarcinile si indatoririle.

Ignori si nevoile emotionale, nu mai reusesti sa iesi dintr-o modalitate fixa de gandire, ai o rigiditate in gandire foarte greu de depasit, satisfactia vizavi de viata traita e redusa.

Cum poate fi combatut perfectionismul si efectele sale?

Redefinesti succesul, suficient de bun devine mai important decat perfect, gandeste-te la ce inseamna succesul pentru tine si ce ti-ar aduce liniste si rezultate mai bune.

Incepi sa accepti expuneri gradate la imperfectiune, pentru ca perfectiunea in realitate nu exista. Primesti feedback, inveti sa controlezi perfectiunea.

Inlocuiesti trebuie cu invatarea si valorizarea propriilor realizari. De la „Trebuie sa fiu perfect, altfel voi esua”, vei trece la „Livrat la timp si cu valoare adaugata este mai bine decat perfectiune intarziata”.

Alegi sa prioritizezi dupa miza, nu dupa obsesii, e mai importanta miza mereu decat o obsesie de moment.

Nu uita de auto-compasiune, pentru a creste performanta, se reduce frica de esec asa. Invata sa ai un dialog cu tine si sa temperezi tendinta spre perfectiune, sa apreciezi ce ai reusit sa faci de fiecare data.

Masoara mereu progresul, nu perfectiunea din tot, vezi ce ai invatat din orice, ce puteai face mai bine.

Seteaza obiective realiste, invata sa accepti greselile.

Imparte sarcinile greoaie si complexe in sarcini mai mici si mai usor de realizat.

Stabileste limite temporale si celebreaza succesul.

Invata sa spui „Nu” ca sa iti mentii echilibrul si concentrarea pe sarcinile cu adevarat importante.

Cere ajutor, suport de la rude, prieteni sau de la personal specializat, cu experienta in psihoterapie.