Canada e o tara fascinanta, cu niste peisaje de vis si oameni pe care doar daca stii sa ii descoperi si sa ii intelegi vei putea sa te apropii de cultura locala. E destul de departe de tara noastra, e adevarat, temperaturile nu sunt deloc prietenoase pana prin martie, aprilie, insa chiar si iarna tara devine un magnet pentru turistii din toata lumea. Ca sa descoperi Canada si sa te bucuri de tot ce ofera trebuie sa pornesti intotdeauna de la obiectivele sale turistice importante.
Obiectivele turistice din Canada sunt foarte multe, mai ales ca discutam despre o tara cu o suprafata mare, multe orase, multe zone salbatice, paduri, animale, flora deosebita. Nu ai cum sa le vezi pe toate, asa ca e de preferat sa alegi doar cateva dintre acestea si sa le bifezi cand mergi in vacanta acolo. Si asa lista poate fi kilometrica, asa ca ne-am gandit la tine, calatorul pasionat de cunoastere, drumetii, de plimbari in aer liber si de frumos si am pregatit cele mai interesante, inedite obiective turistice din Canada pe care nu ai voie sa nu le vezi intr-o viata de om.
Parcul Provincial Algonquin. Se afla in Ontario, este o combinatie interesanta de uscat si de apa si este un obiectiv turistic de vizitat cand ajungi in Canada. Dealurile pline de artar sunt o incantare pentru orice privire, ai si carari pentru plimbari si drumetii, zecile de ape curgatoare din zona alimenteaza permanent cele peste 1500 de lacuri din parc. Nu conteaza ca esti pe bicicleta, pe un cal sau ca te-ai hotarat sa mergi pe jos cativa kilometri buni, parcul provincial Algonquin te asteapta sa il descoperi si sa il „cuceresti” sau sa te cucereasca de la prima drumetie. Poti practica si caiac-canoe acolo, culorile imprejurimilor sunt splendide vara si toamna, poti campa aproape de lacuri, de zone impadurite pentru o relaxare totala. Aer curat, liniste, multa lume care se bucura de natura si un peisaj superb, cu toate te intampina parcul din Canada.
Haida Gwaii. Este vorba despre un arhipelag superb format din 150 de insule pline de istorie si de peisaje de vis la 55–125 km de coasta dinspre Pacific a Canadei. Aici vei afla mai multe despre populatia Haida, vei descoperi flora si fauna neatinse de om pe fiecare insulita din arhipelag si te vei bucura de multa liniste si de locuri unice. Gasesti muzee, centre dedicate culturii Haida, locuri unde poti sa explorezi tot ce poti despre Haida si tot ce se afla in jurul acestor oameni. Fructele de mare, bucataria traditionala bogata, parcul national Gwaii Haanas, parcul provincial Naikoon vor fi de neratat cand te afli in Haida Gwaii.
Dealul Parlamentului, Ottawa. Este o zona de teren de pe malul sudic al raului Ottawa, care gazduiește Parlamentul Canadei, in centrul orasului. Arhitectura gotica, peisajele deosebite si linistea de acolo nu au cum sa nu te determine sa vizitezi locul splendid pentru orice fel de escapada turistica. Si daca nimeresti acolo in mai vei asista si la festivalul lalelelor din Ottawa. Se organizeaza tururi ghidate la cerere, dar te poti plimba si singur pe acolo, pentru a descoperi la pas toata zona verde din jurul Parlamentului si cele mai interesante locuri unde poti manca sau unde poti sa descoperi si mai multe despre cultura locala.
Parcul National Insula Elk. Se afla in Alberta, este un refugiu superb, are viata salbatica fantastica si e o oaza de liniste si un loc numai bun daca te-ai saturat de aglomeratia din Edmonton, de exemple. Vei vedea bizoni inca de la intrarea in parc, te vei plimba pe rute special create pentru turisti, trasee pentru drumetii, vei descoperi padurile din zona. Primavara sau vara, toamna ai pajisti pline de flori salbatice colorate in cele mai neasteptate nuante, totul miroase foarte frumos si intreg peisajul e numai bun pentru o vacanta petrecuta departe de betoane si de ziduri de tot felul.
Whitehorse, Yukon. Poate ca numele nu iti spune nimic, dar e cel mai bun loc pentru a vedea in toata splendoarea sa Aurora Boreala. Din august pana in aprilie ai la dispozitie cerul si Aurora Boreala. Cele mai bune momente ca sa vezi Aurora Boreala sunt intre 10 pm si 3 am, insa in restul timpului poti descoperi la pas orasul si te poti bucura de mancare, de bautura, de cultura locala si de tot ce iti poate oferi acest oras. Oamenii sunt primitori, vei afla si multe povesti legate de ce s-a intamplat in trecut in oras si ce poti face odata ce ai inceput sa il descoperi.
Canalul Rideau. Din Ottawa pana in Kingston, canalul Rideau travesteaza estul Canadei pe mai bine de 202 km. Lacuri, rauri, 25 de stasii de ecluza, pe toate le poti admira de-a lungul cursului canalului. Cea mai buna metoda de a explora canalul e cu barca, cu vaporasul, sub ghidarea unui specialist care poate sa iti spuna mai multe despre canal si despre ce reprezinta el pentru canadieni. De-a lungul canalului vei descoperi peisaje superbe, salbatice, neatinse de om, dar si zone de relaxare si de plimbare de care nici nu ai fi stiut daca nu mergeai sa vezi canalul. Iarna canalul ingheata complet, devenind cel mai mare patinoar stabil din lume, multi curajosi merg acolo ca sa incerce gheata groasa formata in lunile cand temperaturile sunt cu mult sub 0 grade Celsius.
Portul Interior din Victoria. Pe insula Vancouver portul din Victoria este un obiectiv turistic de neratat. Ai vase pentru pescuit, vezi si feriboturi, nave pentru recreere, un port superb, cladiri unice si fructe de mare care asteapta sa le savurezi alaturi de putina lamaie. Strazile parca special create pentru plimbari te vor intampina cu de toate, cu mancare, bautura, muzica buna, o cultura locala spendida. De la cladirile Parlamentului pana la Muzeul Regal British Columbia, la magazinele cu suveniruri, retaurantele cu meniuri complete, pe toate le vei intalni in zona portuara si in imprejurimi. Si nu uita de niste invitati speciali, balenele, care isi vor face si ele aparitia aproape de port.