Drama, umorul si realismul dus la extrem nu prea sunt de gasit in foarte multe filme moderne. May December reuseste sa bifeze toate cele trei coordonate, devenind o drama pe care poate ca ti-ai dorit-o, dar pe care nu o vei intelege prea bine in noianul de sentimente si emotii prin care esti purtat… Dar e un film bun pana la urma, care merita descoperit si vazut in cinematograf sau acasa.

May December este un film diferit si asta se vede inca de la primele scene si din scenariul din spatele sau. Todd Haynes a stiut cum sa construiasca intreaga poveste in asa fel incat sa fii tras in toate directiile in acelasi timp, folosindu-se de disocierea emotionala pentru a te tulbura si mai tare. Crezi ca simti ceva, doar ca mai tarziu te intrebi daca nu cumva ar trebui sa simti cu totul altceva. Haynes se joaca cu mintea si emotiile oamenilor care aleg sa vizioneze filmul May December mai ceva ca in cazul unui acordeon, tragand in toate partile de tot ce poate ca sa obtina „notele” de care are nevoie.

May December porneste cu o poveste aparent clasica, care nu e deosebita cu nimic de altele pe care le-am mai vazut deja. Actiunea are loc in Savannah, Georgia si se tese usor, usor in jurul unui personaj puternic, star tv si de cinema, si a unei calatorii cu aspecte initatice. Elizabeth Berry, interpretata magistral de Natalie Portman, vrea sa o viziteze pe Gracie Atherton-Yoo, interpetata de Julianne Moore, si pe sotul sau, Joe, interpretat excelent de Charles Melton.

Prin anii 1990, cand Gracie era o mama de 36 de ani si avea doi copilasi, femeia avusese o aventura cu Joe. Totul s-a aflat si Gracie ajungea in inchisoare, acolo unde a avut si copilul lui Joe. Dupa aceasta nenorocire din viata lor s-au casatorit si iata-i tot impreuna, copiii terminand liceul. Elizabeth trebuie sa o interpreteze pe Gracie in film si vine la ea ca sa ii studieze viata de acum.

Aparent May December e un film funny, usurel, dar dincolo de umor se afla o poveste destul de inconfortabila, greu de digerat. Umor e folosit in film pentru alte emotii trezite in sufletul privitorilor, se doreste parca impunerea unui sentiment ciudat de neliniste.

Scenele mondene si un pic deplasate din film sunt punctate interesant de Haynes, cu sunete si modificari de ton pentru a te duce fix in directia dorita. Si asta pentru ca filmul in sine e despre personaje care incearca sa se deconecteze de ce se intampla in jurul lor.

Gracie e un personaj al contrastelor. In public pare ca e imaginea perfectiunii, dar in privat este mereu aproape sa planga si sa se prabuseasca. In viata de familie Gracie are reactii de multe ori greu de controlat. Incepe sa se ingrijoreze cand Joe bea inca o bere, isi forteaza fiul sa bea lapte la cina pentru ca ar avea o carenta de calciu severa, desi aceasta nu exista si copilul arata foarte bine.

Primul sau sot, Tom, ii spune lui Elizabeth ca s-au cunoscut cand el era la facultate si ea de abia era la liceu. Gracie l-a ingrijit intr-o noapte, cand bause prea mult. Joe, pe de alta parte, inca e un copil la varsta de 36 de ani. E pasionat de fluturi, incearca sa ii inmulteasca acasa si e foarte timid.

Printre toate aceste personaje cu probleme Elizabeth pare sa fie cea care le are pe cele mai mari. Observa tot in jurul sau, nu scapa nimic din comportamentul femeii, familiei sale, aproape ca se identifica la un moment dat cu Gracie. Intr-o discutie cu un grup de liceeni Elizabeth primeste o intrebare un pic incomoda, cum se intampla, cum e sa fii parte dintr-o scena de sex in film. Le raspunde ca totul e coregrafie, doar ca de multe ori te mai si „pierzi” in timpul actiunii.

Nimeni nu prea are limite in filmul May December, toata lumea trebuie sa faca fata consecintelor, e un fel de ciclu intreg de abuzuri in toate felurile posibile. Filmul e pana la urma uman si usturator pentru toti cei care il vor vedea. Tratamentul stilistic al personajelor din film este ales cu grija de Haynes astfel incat sa atinga orice fel de coarda sensibila.

Si de multe ori pare ca regizorul insusi cauta tonul potrivit pe masura ce se desfasoara filmul ca sa spuna o poveste cat mai interesanta pentru privitori. Nu prea stie cum sa simta raportat la toata actiunea, asa ca simte toate lucrurile si se asigura ca acelasi lucru simtim si noi, cei care mergem in sala de cinema sau il privim de pe canapea.

Dupa ultima secventa din film ramai cu senzatia ca nu s-a facut dreptate. Haynes ne lasa cu un sentiment care ne va bantui ceva timp legat de spirala care se tot adanceste si devine si mai intunecata. May December e pana la urma mult mai onest decat alte filme din seria „true crime”.