Injecţiile cu botox reprezintă, de fapt, blocarea pentru foarte mult timp, a terminaţiilor nervoase ale muşchilor şi astfel apare fenomenul de relaxare locală. În acea zonă pielea va arăta întinsă datorită relaxării muşchilor.
Procedura este simplă. Solutia se injectează cu un ac fin în zona dorită.
În funcţie locul tratat sunt necesare între 4-10 injecţii. Durerea este nesemnificativă, deoarece acul este fin şi se injectează foarte puţin lichid. Nu este necesară anestezia locală. Nu este nevoie nici de recuperare – oricine îşi poate relua imediat activitatea.
Schimbarea se instalează diferenţiat de la caz la caz, depinzând de vârstă şi sex. De obicei, în 24 de ore apar primele efecte, dar efectul complet al tratamentului este vizibil abia în 3-7 zile.
Sunt puţine efecte secundare la această procedură. Foarte rar apar unele reacţii alergice.
Tratamentul cu TB este contraindicat în urmatoarele situaţii:
– alergii la una dintre componentele utilizate în prepararea toxinei, de exemplu Albumina
– maladii care determină scăderea generală a forţei musculare, cum ar fi Miastenia Gravis
– în timpul tratamentelor cu antibiotice
– în timpul tratamentelor cu medicamente antiinflamatorii corticosteroidiene;
– prezenţa de infecţii locale în regiunea ce va fi tratată;
– sarcina şi perioada de alăptare.